În raportul său anual asupra economiei Sloveniei, boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a menţionat că sectorul bancar al ţării a fost "relativ rezistent" până acum, dar a avertizat că a devenit mai vulnerabil.
"Trebuie să continue eforturile pentru a asigura că băncile au destule fonduri în cazul unei alte restrângeri a creditului la nivel internaţional, mai ales pentru maturităţi mai mari", a precizat FMI.
"Trebuie realizate teste de stres actualizate, inclusiv la nivel european, în mod coordonat, iar autorităţile trebuie să fie pregătite să injecteze bani publici în băncile subcapitalizate. Aceste măsuri trebuie însoţite de restructurarea activelor neperformante şi a operaţiunilor în cazul băncilor afectate", mai consideră oficialii FMI.
FMI a prognozat că economia Sloveniei se va comprima cu 2,7% în acest an şi va reveni la o creştere de 1,4% în 2010. Rata şomajului va ajunge probabil la 6,2%, de la 4,4% în 2008, pentru a scădea la 6,1% în 2010, mai prognozează Fondul. "Slovenia, o economie mică şi deschisă, este grav afectată de criză", spune FMI.


