Testele ar trebui făcute de către autorităţile naţionale de supraveghere din fiecare ţară europeană, a precizat Belka, la o conferinţă de presă susţinută cu ocazia prezentării unui raport cu privire la perspectivele economice din Europa.
Potrivit raportului, activitatea va reîncepe în Europa în al doilea semestru din 2010, cu condiţia ca puterile publice să ia "măsuri noi" mai ales pentru susţinerea sectorului financiar şi dezgheţarea pieţei de credit.
"Problemele economice grave din Europa ar putea să se termine în al doilea semestru din 2010 şi ar putea fi urmate de o redresare progresivă, dar va fi necesară concretizarea unor noi eforturi, mai ales în sectorul financiar, pentru amorsarea situaţiei", atrage atenţia raportul Fondului.
Pentru întreg continentul european, FMI prevede o comprimare cu 4,2% a produsului intern brut (PIB) în 2009 şi una cu 0,1% în 2010. Rezultatele testelor de stres din SUA au tras o linie între băncile cu o situaţie financiară mai bună şi cele care se confruntă cu probleme, indicând sumele de care acestea au nevoie pentru a-şi stabiliza finanţele.


