"În condiţiile în care economia se depreciază cu mult peste aşteptări, autorităţile s-au angajat să limiteze deficitul bugetar la 4% din PIB în 2009, în funcţie de finanţările disponibile", a anunţat FMI într-o declaraţie.
"De asemenea, autorităţile îşi vor continua eforturile de mobilizare a unor fonduri suplimentare de finanţare din partea insituţiilor financiare internaţionale şi a altor surse bilaterale, cu care să finanţeze parţial deficitul bugetar", se mai arată în documentul FMI.
Şefa delegaţiei FMI în Ucraina, Ceyla Pazarbasioglu, a spus că va recomanda la următorul consiliu al guvernatorilor ca viitoarea tranşă pentru Ucraina să se ridice la 2,8 miliarde dolari.
FMI a fost de acord anul trecut cu un program de creditare de 16,4 miliarde dolari pentru Ucraina, ca parte a unui plan de ajutorare a statului în contextul crizei financiare, dar i-a acordat numai o primă tranşă, de 4,5 miliarde dolari. Ulterior, FMI a suspendat deblocarea celei de a doua tranşe a creditului, de circa 1,84 miliarde dolari, din cauza unor condiţii nerespectate, ce vizau, printre altele, şi amploarea deficitului bugetar.
Banca Mondială estimează că fostul stat comunist se va confrunta în acest an cu o scădere de 9% a produsului intern brut, după o creştere economică de 2,1% în 2008.
Economia Ucrainei a sporit cu aproximativ 7% pe an, începând din 2000, şi a încetinit anul trecut la 2,1%.
Pentru 2009, guvernul prevede oficial o creştere a economiei cu 0,4%, în timp ce experţii independenţi estimau în februarie o comprimare de cel puţin 5%.
Sursa: NewsIn



