Este pentru prima data cand FMI publica o estimare oficiala a pierderilor globale ale bancilor si ale altor institutii financiare, generate de acesta criza aparuta in Statele Unite.
La mijlocul lunii februarie, presedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a estimat la 400 miliarde dolari pierderile legate de criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din SUA.
Aceasta estimare a fost reactualizata marti la valoarea de 565 miliarde dolari, potrivit unor surse din cadrul FMI.
Diferenta pana la 945 miliarde dolari include "alte categorii de imprumuturi si titluri emise in Statele Unite si care au legatura cu sectorul imobiliar comercial si cu creditele de consum si pentru companii", se mai arata in raportul neobisnuit de exact si sever al FMI.
FMI si Banca Mondiala vor avea reuniunile de primavara pe 12 si 13 aprilie la Washington. In cadrul ultimei intalniri, care a avut loc in octombrie, FMI a fost criticat de mai multe state emergente, care i-au reprosat ca nu a anticipat criza creditelor, iscata intr-o tara bogata, si ca a tratat prea usor efectele acesteia. (NewsIn)
FMI estimeaza costurile crizei financiare la 945 miliarde dolari
Publicat la 08.04.2008, 14:25:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
