"Reprezentanţii FMI ne-au spus că, în prima parte a anului 2010, nu se va înregistra o creştere economică, însă România va intra pe creştere din semestrul doi, urmând ca la finalul anului aceasta să ajungă în jur de 1%", a afirmat Nicolescu, la finalul discuţiilor dintre reprezentanţii FMI şi patronate.

"Tot ei ne-au spus că estimează că ne vom încadra în ţinta de deficit pentru acest an, de 7,3% (din PIB), şi că, dacă nu ar fi făcut presiuni pentru a impune anumite măsuri de scădere a cheltuielilor, deficitul bugetar ar fi ajuns în acest an la 10% (din PIB)", a completat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, a precizat că FMI va amâna acordarea celei de-a treia tranşe pentru România dacă nu se rezolvă situaţia politică actuală.

"Ne-au spus că este foarte important să reducem cheltuielile bugetate şi risipa de orice fel şi că insistă pe reducerea cheltuielilor locale, unde s-a făcut risipă", a spus Pogonaru.

Fără creşteri de taxe în 2010

"Cei de la FMI ne-au mai spus că nu se pune problema creşterii TVA anul viitor şi nici creşteri ale altor taxe", a adăugat preşedintele AOAR.

Pogonaru a menţionat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii FMI, concluzia a fost că salariile "trebuie reduse prin orice mijloc, şi asta poate să însemne îngheţare sau orice altceva".

La rândul său, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a subliniat, la finalul discuţiilor, că nu s-a luat încă nicio decizie privind acordarea celei de-a treia tranşe şi că ţintele de deficit bugetat stabilite pentru acest an şi pentru 2010 rămân aceleaşi.

"Ţintele de deficit nu se modifică, în 2010 va fi de 5,9%, însă analizăm revizuirea prognozelor de creştere economică pentru anul viitor", a mai spus Franks.

Miercuri, misiunea FMI se va întâlni cu reprezentanţii guvernului pentru noi discuţii, potrivit lui Franks.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel