money.ro
Piețe financiaremoney.ro

FMI extinde facilitatea de credit pentru Ungaria, fără să modifice obiectivele macroeconomice

Publicat la 07.09.2009, 20:58:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FMI extinde facilitatea de credit pentru Ungaria, fără să modifice obiectivele macroeconomice
Misiunea FMI în Ungaria, condusă de James Morsink, a purtat discuţii cu autorităţile ungare între 26 august şi 7 septembrie, ca parte a celei de-a treia revizuiri a contractului stand-by.

FMI, împreună cu Uniunea Europeană şi Banca Mondială, a acordat toamna trecută Ungariei o linie de finanţare de 25,1 miliarde dolari, cu care să contracareze efectele crizei.

"Am convenit să extindem contractul cu şase luni, până pe 5 octombrie 2010, astfel încât să acoperim perioada electorală şi tranzacţia spre noua guvernare", a declarat Morsink la finalul misiunii.

"Dată fiind cota Ungariei de 991 milioane DST (1,085 milioane euro), care a sporit rezervele internaţionale, propunem ca 50 milioane DST (55 milioane euro) să poată fi trase imediat după această revizuire. Restul sumei asupra căreia am căzut de acord ar urma să fie reeşalonată în patru părţi egale, de câte 725 milioane DST (circa 800 milioane euro) ce vor putea fi trase de-a lungul perioadei extinse a contractului", a mai spus Morsink.

El a adăugat că politicile macroeconomice şi financiare din Ungaria se înscriu în grafic.

Pentru 2009, ţinta de deficit bugetar fixată cu FMI este de 3,9% din produsul intern brut (PIB), iar pentru 2010, de 3,8% din PIB, în condiţiile în care FMI se aşteaptă ca economia ungară să scadă cu 6,7% în 2009 şi cu încă 0,9% în 2010.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite