money.ro
Piețe financiaremoney.ro

FMI: Necesitatea interventiei guvernelor in criza creditelor, tot mai evidenta

Publicat la 07.04.2008, 11:51:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FMI: Necesitatea interventiei guvernelor in criza creditelor, tot mai evidenta

“Cred ca necesitatea unei interventii a autoritatilor devine tot mai evidenta”, a declarat Dominique Strauss-Kahn. Interventia guvernamentala, pe piata de capital, pe cea imobiliara sau in sectorul bancar, ar reprezenta un sprijin important pentru politicile monetare si fiscale, a adaugat oficialul FMI. "Trebuie facute eforturi pentru restructurarea sistemului imprumuturilor. In ceea ce priveste bancile, daca lichiditatea este afectata, aceasta situatie nu poate fi rezolvata cu usurinta de catre sectorul privat, astfel utilizarea banilor din sectorul public poate fi o solutie ce trebuie examinata", considera seful FMI, citat de FT.

Declaratiile lui Kahn preced intalnirea Bancii Mondiale si a FMI, la care vor participa ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale, ce va avea loc peste cateva zile in Washington DC. Criza creditelor si solutiile pentru depasirea ei vor reprezenta teme majore ale intalnirii.

Pana in prezent, autoritatile, in special in Statele Unite, au luat masuri agresive de sprijinire a lichiditatii pietelor, insa nu au intervenit direct in sistemul financiar, cu exceptia ajutorului acordat Bear Sterns de catre Federal Reserve.

Dupa agravarea crizei si extinderea ei pe plan global, ministrii de finante si sefii bancilor centrale au incercat sa gaseasca solutii pentru rezolvarea crizei. Cu toate acestea, majoritatea liderilor, inclusiv din zona euro si SUA, nu crede ca o interventie puternica a autoritatilor este inca necesara.

Strauss-Kahn, fost ministru francez de Finante, a desfiintat ideea ca criza creditelor este, in principal, o problema a SUA. "Criza este globala. Asa-zisa teorie a decuplarii ne poate induce in eroare", a spus acesta, adaugand ca state emergente precum China si India vor fi afecatate.

Directorul general al FMI avertizase, inca de la inceputul anului, in cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, ca politicile monetare ale bancilor centrale si ratele dobanzilor nu sunt suficiente pentru a combate problemele persistente ale economiei globale. “Problema nu poate fi abordata doar prin politici monetare, desi acestea sunt foarte importante. Trebuie sa privim cadrul general”, a adaugat acesta.

FMI va revizui, saptamana aceasta, in scadere, previziunea pentru cresterea economica globala, a anuntat seful organizatiei. "Estimarea pe care o vom face publica in cateva zile nu este foarte optimista. Riscurile ce amenintau cresterea globala, pe care le-am subliniat in ultima estimare, s-au materializat", a declarat sambata Strauss-Kahn.

Mai exact, noua prognoza privind economia mondiala va indica un avans de 3,7% in acest an, fata de prognoza anterioara, de 4,1%. Tocmai de aceea, “estimarile privind avansul economiei globale se plaseaza in jurul valorii de 3,7%, una dintre cele mai scazute din ultimii 20 de ani”, a adaugat Kahn.

Strauss-Kahn a devenit presedintele FMI anul trecut, una dintre prioritatile sale fiind re-directionarea activitatilor Fondului, de la accentul pus pe ajutorul acordat tarilor in curs de dezvoltare, la furnizarea unui sistem mai eficient de avertizare din timp asupra riscurilor ce pot periclita economia globala.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite