money.ro
Piețe financiaremoney.ro

FMI recomandă noilor membri UE să adopte euro în ciuda sacrificiilor

Publicat la 11.04.2007, 16:42:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FMI recomandă noilor membri UE să adopte euro în ciuda sacrificiilor

Noile state membre ale Uniunii Europene trebuie să suporte costurile intrării în zona euro, deoarece economiile lor vor avea de câştigat pe termen lung din acest lucru, a anunţat, miercuri, Fondul Monetar Internaţional (FMI), în cadrul raportului său global de primăvară "World Economic Outlook", informează agenţia Reuters.

Analiştii FMI au avertizat, cu acest prilej, fostele state comuniste din estul Europei, cum ar fi Polonia, Ungaria şi Cehia, în care a dispărut entuziasmul pentru moneda europeană, că este riscant să fie întârziate reformele necesare intrării în zona euro.

"Tranziţiile de succes în zona euro reprezintă calea optimă pentru soluţionarea potenţialelor probleme monetare care au apărut în economii ca ale Ungariei şi Poloniei, din cauza creşterii rapide a împrumuturilor în valute", se spune în ultima ediţie a raportului FMI pentru economia lumii.

Pe de altă parte, avertizează FMI, "încetinirea reformelor şi mersul nesigur înspre uniunea monetară pot genera pericole considerabile".

Primul val de extindere al Uniunii Europene a avut loc la 1 mai 2004 şi a cuprins 10 state. Dintre acestea însă, până acum, numai Slovenia a reuşit să adopte moneda euro (la 1 ianuarie 2007), iar alte patru ţări (Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania) au reuşit să intre în ERM-2, mecanismul ratelor de schimb, care este anticamera zonei euro. Celelalte cinci ţări ale acestui val şi-au amânat în repetate rânduri data trecerii la moneda unică, fie din cauza problemelor economice, fie a instabilităţii sau reticenţei politice.

În privinţa ţărilor care au aderat la ERM-2 FMI consideră că acestea gestionează bine, deocamdată, finaţele publice, iar ratele mici ale dobânzii pe termen lung practicate reprezintă un aspect pozitiv.  

"Ar fi bine ca aceste ţări să satisfacă şi criteriile referitoare la inflaţie", se mai spune în raport.

"Încetinirea ritmului reformelor în noile state membre ale Uniunii Europene trezeşte îngrijorări", au mai spus analiştii FMI în raportul World Economic Outlook.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite