Politica fiscală a României ar trebui elaborată pe un termen mai lung, nu de la o zi la alta, aşa cum se face în prezent, recomandă reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care consideră că proiecţiile pentru venitrurile la buget în acest an sunt exagerat de optimiste.

"Politica fiscală trebuie elaborată pe un termen mai lung, nu de la o zi la alta, iar autorităţile ar trebui săse concentreze pe bugetul din 2009, nu pe cel din 2008", a spus reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Albert Jaeger.

De altfel, el apreciază că proiecţiile Guvernului pentru veniturile bugetare pentru întregul an 2008 ar putea fi cu 1-1,5% din PIB peste nivelul estimat de FMI, respectiv cu 6-8 miliarde lei.

Proiecţiile bugetare pe acest an prevăd atingerea unor venituri echivalente cu 39,3% din PIB, după ce în 2007 s-au încasat la buget sume echivalente cu mai puţin de 32% din PIB.

În ciuda rectificării bugetare recente, există încă motive ca autorităţile să ţintească un deficit bugetar mai mic, a menţionat Jaeger. De asemenea, FMI vede riscuri la adresa deficitului bugetar şi în contextul apropierii alegerilor din acest an.

Sursa: NewsIn