"După o recesiune profundă, cu o contracţie de 7,9 la sută în 2009, starea economiei Rusiei s-a ameliorat, dar revenirea rămâne fragilă" arată FMI în raportul său privind Federaţia. Fondul prognozează o creştere de 4,25% pentru acest an şi de 4 procente în 2011. Este ceva mai optimist decât guvernul de la Moscova, care estimează un avans pentru 2010 de 4 la sută.
Revenirea este explicată de Fond prin redresarea consumului, ca urmare a majorării cumulate, de curând, cu 45 de procente a pensiilor şi altor ajutoarea sociale. Relansare, însă cu preţul unui deficit public de aproximativ 9 la sută din PIB în 2009. Dar zilele trecute, autorităţile de la Moscova au anunţat un ambiţios plan de privatizări de 30 de miliarde de dolari pentru echilibrarea finanţelor publice.
FMI aminteşte că Rusia s-a descurcat bine în timpul crizei globale datorită, mai ales, celebrului său fond de stabilizare, constituit din veniturile din petrol şi gaze: bani albi pentru zile negre. Fondul salută progresele înregistrate în supervizarea sectorului bancar şi sugerează Moscovei să stea cu ochii pe inflaţie. Autorităţile ruse au făcut, pe fondul crizei, eforturi uriaşe pentru a evita retrăirea experienţei din 1998, când Federaţia s-a confruntat cu o traumatizantă prăbuşire financiară, ce a dus-o în pragul falimentului.
FMI: Revenirea economică a Rusiei rămâne fragilă, dar pare să se accelereze (VIDEO)
Publicat la 03.08.2010, 09:57:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
