"Autorităţile sunt pe cale să îşi îndeplinească obiectivele fiscale pentru 2011. Cu toate acestea, eforturi suplimentare vor fi necesare pentru a asigura atingerea țintei de deficit de 3% din PIB în 2012. Importante reforme sunt în curs de desfăşurare în sectorul sănătăţii, dar un progres mai rapid este necesar pentru a îmbunătăţi situaţia cheltuielillor de capital şi a absorbţiei fondurilor UE, eliminarea arieratelor şi reforma
administraţiei fiscale”, a precizat Lipsky.
Directorul general interimar al FMI a adăugat că este necesară punerea imediată în aplicare a planurilor de reformă a celor mai importante companii de stat, pentru a asigura îmbunătăţirea eficienţei şi creşterea economică.
"Presiunile inflaţioniste au fost mai puternice decât se anticipase, ca urmare a șocurilor prețurilor la alimente și combustibili la nivel mondial.
Autorităţile au anunţat, în mod corespunzător, o schimbare în orientarea politicii monetare. De asemenea, ar putea fi necesară o acţiune politică pentru a se îndeplini aşteptările inflaţioniste”, a completat Lipsky.
În ceea ce privește sistemul bancar, oficialul Fondului Monetar a arătat că ”acesta rămâne lichid şi bine capitalizat, autorităţile monitorizând atent riscurile băncilor mici şi mijlocii, dar şi ale sucursalelor băncilor de la periferia zonei euro”.
Consiliul Director al FMI a finalizat pe 27 iunie prima evaluare a performanţei economice din România în cadrul unui program stand-by de 24 de luni, analiză ce permite plata imediată a 481 milioane euro, însă autoritățile române au anunțat că nu vor folosi banii.
Acordul stand by a fost aprobat în 25 martie, cu o valoare de 3,5 miliarde euro sau aproximativ 4,9 miliarde dolari și a intrat în vigoare pe 31 martie.
FMI spune că trebuie să ne forţăm pentru un deficit de 3% din PIB în 2012
Publicat la 28.06.2011, 08:47:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
