money.ro
Actualitatemoney.ro

FMI: Suntem flexibili, dar tăiaţi unu-două miliarde de euro

Publicat la 30.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FMI: Suntem flexibili, dar tăiaţi unu-două miliarde de euro

“Suntem la începutul discuţiilor şi evaluăm programul macroeconomic. În discuţiile de azi am avut în vedere modul în care s-a înrăutăţit situaţia economică şi efectul asupra bugetului. Suntem dispuşi să fim flexibili, deoarece situaţia economică s-a înrăutăţit”, a spus Franks.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, la finele discuţiilor cu reprezentanţii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale, că România ar putea înregistra o contracţie economică de 8% în acest an, în condiţiile în care prognozele privind situaţia economică a statelor UE s-au înrăutăţit. Contracţia economică peste estimări ar putea duce şi la un derapaj al deficitului bugetar, până la 8% din PIB.

“Vom face o modificare a proiecţiei cadrului macroeconomic. Veţi vedea în perioada următoare că prognoza privind situaţia economică din ţările UE se va înrăutăţi. Şi România se va situa în această situaţie, privind contracţia în semestrul al doiea. Drept urmare, se vor modifica şi ţintele de deficit. O contracţie economică de 8% poate să existe”, a spus Pogea.

Potrivit unor surse citate de agenţia Mediafax, Fondul Monetar Internaţional a cerut Guvernului o reducere a cheltuielilor publice cu echivalentul a 1-2% din PIB. FMI spune că partea română trebuie să decidă de unde va tăia fonduri şi avertizează că în primul semestru al anului au fost înregistrate depăşiri de cheltuieli, în principal la nivel local. Aceste procente se traduc în 1,2, până la 2,5 mld. euro, bani care ar trebui tăiaţi din buget la următoarea rectificare.

O misiune a FMI, condusă de Jeffrey Franks, se află începând de miercuri în România, în scopul evaluării modului în care ţara noastră a îndeplinit angajamentele asumate prin acordul de împrumut semnat în luna martie. Concluziile vor fi prezentate la finalul misiunii, ce se va derula până în 10 august. Boardul FMI va decide dacă angajamentele asumate au fost îndeplinite de autorităţile române, condiţie de care depinde acordarea celei de-a doua tranşe a împrumutului, de circa 1,9 mld. euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite