FMI va propune o nouă strategie de reglementare a pieţelor financiare
Publicat la 30.10.2008, 15:02:14
Planul pe care Dominique Strauss-Kahn il va propune la summitul G20 conţine o strategie de reglementare bazata pe mai multe principii: un nou tip de credit, care sa amelioreze problemele legate de lichiditate pe termen scurt din unele economii, majorarea resursele de care dispune FMI, considerate insuficiente, pe termen mediu, supravegherea modului în care sunt aplicate noile reglementări din domeniul financiar şi elaborarea unei "arhitecturi" economice globale mai simple şi mai eficiente.
Dominique Strauss-Kahn spune ca Fondul Monetar International nu trebuie considerat un simplu "pompier" care intervine pentru salvarea tarilor aflate in dificultate. Institutia vrea sa isi asume rolul de "zidar" in reconstructia cresterii economice. La summit-ul G20 vor participa, pe lângă liderii Grupului celor Şapte state puternic industrializate şi oficiali ai unor economii emergente precum China sau India a căror dezvoltare este considerată foarte improtantă pentru economia globală.
De asemenea, vor participa reprezentanţi ai unor organizaţii financiare şi economice de talie mondială, printre care FMI, Banca Mondială sau Forumul pentru Stabilitate Economică. În cadrul întrevederilor se va discuta despre cauzele care au condus la actuala criză financiară, cea mai severă din ultimii 80 de ani, despre reglementările necesare pentru evitarea unei noi crize şi despre măsurile de reducere a impactului crizei creditelor asupra economiei reale la nivel global.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
