“Va fi o misiune foarte scurtă de una, două sau trei zile pentru finalizarea bugetului pe 2010. Există o mică diferenţă între noi (FMI), Comisie şi autorităţi... Trebuie încheiat momentul T0, astfel încât, indiferent de cine vine, este nevoie să ţină cont de anumite politici publice. Există o diferenţă foarte mică legată de expunerea de venituri şi urmează să se lucreze împreună pe ultimii indicatori”, a spus reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. El a precizat că “este posibil să se ceară anumite derogări în funcţie de noile date”, întrebat fiind dacă România ar putea cere anumite amânări, în condiţiile în care arieratele au depăşit nivelul convenit cu FMI, atât în trimestrul al doilea, cât şi în trimestrul al treilea, iar legea unitară a pensiilor trebuie adoptată până la 31 decembrie.
Tănăsescu a mai spus că nu există riscuri legate de insuficienţa fondurilor statului român în condiţiile neacordării celei de-a treia tranşe de la FMI în acest an, susţinând că, “probabil, Ministerul Finanţelor a atras exact sumele de care avea nevoie”. Reprezentantul FMI în România, Tony Lybek, a declarat marţi că Fondul va rămâne ferm în privinţa deficitului bugetar din 2010, de 5,9% din PIB, ţintă “destul de mare”, chiar dacă România nu va reuşi să iasă din criza politică. El a menţionat că ţinta de deficit public deja agreată cu autorităţile române pentru anul viitor este “destul de ridicată”, iar FMI a fost flexibil în discuţiile cu România.
Cu toate acestea, încadrarea în ţinta de 5,9% din PIB nu este suficientă, în opinia reprezentantului FMI, care a explicat că este urmărită şi structura cheltuielilor. Lybek nu a dorit, însă, să facă alte comentarii în privinţa modalităţilor de reducere a cheltuielilor bugetare. > NewsIn
FMI vine azi să-l ajute pe Boc cu bugetul
Publicat la 13.12.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
