Pachetul de bază „Familia” s-a îmbogăţit cu: LookSport 2 şi LookSport 3 pentru cei pasionaţi de sport, BBC Earth în variantă SD şi HD, Love Nature şi Crime & Investigation pentru iubitorii de documentare şi Stingray C-Music pentru muzică variată.
Tot din 4 ianuarie, în extraopţiunea „Mozaic Plus” sunt adăugate: LookSport 2 HD şi LookSport 3 HD, Love Nature HD, Travel XP HD, Timesless Dizi Channel, Stingray iConcerts, Stingray Classica.
„Monitorizăm constant tendinţele de interes ale consumatorilor pentru anumite genuri de programe TV, conţinut de televiziune cât mai specializat şi încercăm să le includem în oferta noastră. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, anul trecut în octombrie, am lansat biblioteca video premium National Geographic cu sute de documentare unice, disponibile exclusiv în aplicaţia Focus Sat, gratuit pentru clienţii nostri. Ne concentram eforturile pentru a extinde biblioteca video cu filme, seriale, documentare şi programe de televiziune atractive, disponibile online clienţilor noştri, oricând, oriunde şi de pe orice dispozitiv”, a declarat Mihai Tilina, director general Eviso Marketing Advisory România S.A.
De asemenea, de la începutul lunii ianuarie 2021, canalele din grupul Discovery vor ieşi din portofoliul Focus Sat.


