Revista germană Focus susţine, fără să citeze însă surse, că grupul german Porsche plănuieşte să îşi majoreze participaţia în Volkswagen la 75%. Având în vedere că landul Saxonia Inferioară deţine 20% din voturi în consiliul de conducere al Volkswagen, este foarte greu ca Porsche să poată cumpăra îndeajuns de multe acţiuni de la ceilalţi investitori, astfel încât să depăşească pragul de 75%.
Iar guvernul landului nu va vinde această participaţie strategică, deoarece asigură 82.000 locuri de muncă.
Acelaşi Focus crede că Porsche urmăreşte să câştige mai multă influenţă la vârful VW prin trimiterea preşedintelui său, Wolfgang Porsche şi a lui Hans Michael Piech, fratele preşedintelui Volkswagen, la întâlnirea anuală din 24 aprilie a consiliului de conducere al celui mai mare constructor auto european.
Dacă Porsche nu reuşeşte să preia compania până la următoarea întrunire a consiliului de conducere în 2009, chiar dacă îşi va spori drepturile de vot la 75%, este posibil ca guvernul german să aprobe legea Volkswagen. Bazată pe propunerea ministerului justiţiei, aceasta prevede necesitatea unei majorităţi de 80% din voturi în cadrul consiliului de administraţie pentru deciziile importante şi oferă landului o minoritate de blocaj.
Focus susţine că Porsche vrea 75% din VW, Porsche dezminte
Publicat la 10.03.2008, 18:28:21
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
