“Voi investi circa sase milioane de euro pentru preluarea a 70% din actiunile unei firme din Cluj si voi deveni, de asemenea, actionar minoritar la o alta firma specializata in materiale de constructii. In plus, voi investi 3,5 milioane de euro pentru achizitia unor spatii comerciale, pe care le voi inchiria ulterior”, a declarat Stan pentru Business Standard.

El nu a dorit sa comunice numele celor doua firme, insa a precizat ca acestea nu deruleaza activitati pe segmentul adezivilor. Stan a afirmat ca a inceput negocierile cu Advent pentru vanzarea companiei in urma cu trei luni, dupa ce primise ofrete de la mai multe fonduri de investitii. “Am inceput negocierile cu Advent in urma cu trei luni si, dupa ce am analizat oferta lor, am decis sa vand. Pretul pe care l-am obtinut este satisfacator”, a spus Stan. Compania düfa DEUTEK, controlata de fondul de investitii Advent, va prelua integral actiunile companiei Bengoss Comimpex, unul dintre principalii producatori de mortare uscate de pe piata romaneasca, in urma unei tranzactii in valoare de 18,9 milioane de euro.

Suma va fi virata vanzatorului in doua transe, una acum si cea de-a doua peste doi ani. In urma semnarii achizitiei actiunilor Bengoss Comimpex, düfa DEUTEK isi extinde portofoliul de produse comercializate prin completarea gamei de vopsele, lacuri si tencuieli decorative deja existente, cu o gama completa de mortare uscate, care cuprinde adezivi, sape, mortare, amorse, izolatii si chituri de rosturi. “Semnarea acordului de achizitie este o etapa strategica in dezvoltarea afacerii noastre. Impreuna cu echipa de management a Bengoss Comimpex tintim pentru acest an o dublare a cifrei de afaceri pe aceasta categorie de produse. Pe termen lung, intentionam sa investim in cresterea capacitatii de productie si eficientizarea proceselor din Bengoss Comimpex”, a declarat Bruno Negoita, director general düfa DEUTEK.