Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a dat garanţii în valoare de circa 480 milioane euro pentru creditele acordate prin "Prima Casă". Au rămas neutilizate 520 de milioane euro, care, spune preşedintele Fondului, trebuie realocate pentru a putea fi folosite în 2010.
Noul ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, săptămâna trecută, că programul "Prima Casă" ar putea fi modificat pentru a susţine nu numai sectorul imobiliar, ci şi pe cel al construcţiilor, însă autorităţile române ar trebui să discute o astfel de modificare şi cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Fondul de Garantare a anunţat băncile că nu mai primeşte dosare pentru „Prima Casă” de la 1 ianuarie
Publicat la 30.12.2009, 20:06:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
