În primul trimestru al anului trecut, FPVS plătise despăgubiri de 532.000 lei.
"Despăgubirea medie plătită s-a dublat deoarece au ajuns la maturitate unele procese, cu hotărâri definitive, executorii, care au fost puse în aplicare. Astfel, au fost mai multe despăgubiri acordate în instanţă, prin hotărâri", a explicat directorul general al FPVS, Sorin Greceanu, în cadrul unui seminar organizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR).
El a adăugat că despăgubirea medie acordată în primul trimestru al acestui an a fost de 20.455 lei, faţă de un nivel de circa 9.500 lei în primul trimestru din 2009. În primele trei luni ale acestui an au fost despăgubite 87 de persoane, faţă de 56 de persoane în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În 2009, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a plătit despăgubiri de 3,17 milioane lei, către 304 persoane.
"Despăgubirile au fost acordate pentru daune materiale, precum şi pentru vătămări corporale în cazul celor care au fost loviţi de şoferii neasiguraţi RCA, deşi erau obligaţi să încheie o astfel de asigurare, dar şi în cazul accidentelor cu autor necunoscut", a mai spus Greceanu.
Fondul este alimentat de toţi asigurătorii care practică asigurări de răspunere civilă auto (RCA), cu un procent care nu depăşeşte 5% din volumul primelor încasate de asigurători pe RCA. Pentru acest an nivelul de contribuţii a fost stabilit la 0,3%.
În prezent fondul are peste 100 milioane lei, iar pentru acest an a estimat despăgubiri de 7 milioane lei.
Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) a fost înfiinţat în 2006, este administrat de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) şi este reglementat de legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor.
Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a plătit daune de 3,3 ori mai mari în T1, de 1,8 mil lei
Publicat la 26.06.2010, 13:02:14
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
