money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fondul Proprietatea a atras interesul a 37 de companii internaţionale care vor să-l administreze

Publicat la 06.02.2008, 14:21:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fondul Proprietatea a atras interesul a 37 de companii internaţionale care vor să-l administreze

"De administrarea Fondului Proprietatea sunt interesate 37 de societăţi internaţionale. Sperăm ca până la sfârşitul lunii octombrie să alegem un administrator pentru Fond", a spus Neguţ, care şi-a menţinut estimările cu privire la termenul de listare a Fondului.

Neguţ declarase în urmă cu două săptămâni, pentru NewsIn, că cel mai optimist termen pentru listarea Fondului Proprietatea este decembrie 2008, iar cel realist este "undeva la începutul lui 2009", dacă va exista sprijin total de la toate instituţiile implicate în listare.

Până la listare, Fondul mai are, însă, de parcurs o serie de etape, precum evaluarea activelor şi alegerea unui consultant financiar. Pe 4 februarie, Fondului Proprietatea a anunţat că Schroders Investment Management Limited, Mercer şi Industrie un Finanzkontor Etabl. and Independent Capital Management sunt cele trei companii selectate pentru etapa a doua a procesului de selecţie a unui consultant financiar care să desemneze societatea de administrare a Fondului.

Alegerea consultantului financiar este al doilea pas pentru listarea la bursă a Fondului Proprietatea, după selectarea evaluatorului pentru activele Fondului. După această etapă, Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) trebuie să desemneze un administrator al fondului.

Firmele de consultanţă PricewaterhouseCoopers şi Darian Rom Suisse Cluj-Napoca îşi vor împărţi evaluarea a 76 din cele 88 de participaţii din portofoliul Fondului, care caută, acum, un evaluator pentru ultimele active din portofoliu.

Fondul Proprietatea, creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate, are un capital social de 14,24 miliarde lei (3,9 miliarde euro).

La începutul acestui an, numărul acţionarilor persoane fizice ai Fondului Proprietatea a ajuns la 3.028, iar valoarea acţiunilor lor reprezenta 11,26% din capitalul social.

Planurile guvernului prevăd listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti şi la o bursă internaţională, din Londra sau New York.

Amânarea listării Fondului Proprietatea i-a împins pe mulţi foşti proprietari spre acţiunile - mult mai lichide - ale societăţilor de stat listate recent la Bursă.

Astfel, 487 de persoane vor primi dividende în valoare de 65,1 milioane lei din participaţiile primite la Transelectrica drept despgubire, în timp ce 472 de persoane care au acceptat să fie despăgubiţi cu acţiuni Transgaz vor primi dividende de 43,5 milioane lei, a precizat ministrul economiei şi finanţelor.

O altă categorie de despăgubiţi este formată din cetăţenii români care au avut proprietăţi în teritorii care au aparţinut României până în 1940 şi care acum sunt sub jurisdicţia altor state.

"Avem până în prezent peste 11.000 de dosare pentru despăgubirea celor care au avut proprietăţi aflate acum în afara ţării", a precizat Vosganian, referindu-se la refugiaţii din Basarabia (acum împărţită între Republica Moldova şi Ucraina), Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa (ambele aflate acum în Ucraina) şi Cadrilater (Bulgaria).

De asemenea, Vosganian a explicat că din 15.000 de persoane care au solicitat despăgubiri pentru fostele proprietăţi, 6.000 de persoane au primit peste 100 milioane.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite