Potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind Fondul Proprietatea, acesta ar trebui să primească în perioada următoare acţiuni suplimenatre la companiile aflate în portofoliul său.
"Este vorba de acţiuni la Petrom, şi la companii nou intrate în portofoliu, precum Romaero, Romplumb, IAR SA. La Petrom Fondul va primi 20%", a declarat, pentru The Money Channel, Alexandru Păunescu, preşedintele Fondului Proprietatea. Până acum, Fondul deţinea 10% din acţiunile Petrom.
Printre modificările cele mai importante aduse de către noua Ordonanţă, a subliniat Alexandru Păunescu, ar fi acelea că "ne putem lista, avem nişte criterii clare pe care trebuie să le îndeplinim pentru a fi înregistraţi la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, avem o modalitate de evaluare a capitalului social, avem o anexă calră, am scos din portofoliu societăţile care nu erau tocami viabile, şi se prevăd noi termen rezonabile asupra încheierii procesului de listare."
Fondul Proprietatea va primi 20% din acţiunile Petrom
Publicat la 05.07.2007, 12:22:02
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
