Programele de finanţare europeană au adus până acum 435 de milioane de euro, în condiţiile în care bugetul alocat României este de 5,6 miliarde. Fostul ministru al Integrării, Vasile Puşcaş a declarat că vina o poartă guvernanţii care nu au alocat sumele necesare cofinanţării pentru proiectele care trebuiau implementate de stat.
Peste 16% din fondurile alocate pentru acest program au ajuns la beneficiari iar aceştia sunt în principal, întreprinderi mici şi mijlocii. Cel mai mic grad de absorbţie, aproape de zero, l-au înregistrat programele destinate autorităţilor locale.
"Uitaţi-vă prima jumătate a anului acesta.Marea majoritate a fondurilor care au intrat au fost din avansuri deci sumele înaintate de CE la care trebuia să înceapă implementarea si sa vină si potenţialii beneficiari. Dacă erau autorităţi publice trebuiau sa vină bani de la buget ca să implementeze aceste programe. Veti vedea ca din pacate nici in aceasta primă jumătate a lui 2009 nu au ieşit bani din buget pentru cofinanţare", a declarat fostul ministrul al integrarii, Vasile Puscas.
Datele Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) arată că programul operaţional pentru creşterea competitivităţii are un grad de absorbţie de 16,5%. Urmează programul pentru mediu (13,26%) şi cel regional (8,46%). Restul programelor înregistrează un grad de absorţie de sub 5% iar la transporturi România a reusit performanta de a nu a atrage niciun ban.
" Din august practic au incetat plătile. Se vede si din tabele şi din fluxuri.Eu as face un apel către administratia noastră chiar in conditiile in care sunt alegeri să nu oprească motoarele", a mai precizat Puscas.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
România continuă să dea mai mulţi bani la bugetul UE, decât să primească (VIDEO)
Publicat la 13.10.2009, 07:07:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
