"România nu are niciun motiv de a fi un membru mediocru al UE şi trebuie să beneficieze de oportunităţile ce decurg din includerea în politica de coeziune a UE", a spus comisarul european, prezent joi la conferinţa cu tema fondurilor structurale organizată la Bucureşti.

Hubner a arătat că prin semnarea celor cinci programe operaţionale, în acest moment România poate beneficia de mai bine de 15 miliarde de euro, totalul sumei care va fi disponibil pentru România, în următorii şapte ani, fiind de 19,2 miliarde. "România primeşte 6% din fondurile alocate pentru cele 27 de state membre şi este astfel al nouălea beneficiar ca mărime", a precizat Danuta Hubner.

Comisarul european a arătat că a stabilit cu autorităţile de la Bucureşti, prin negocierea Cadrului Naţional Strategic de Referinţă şi semnarea acestuia, joi, la Bucureşti, "o cale plină de provocări, dar foarte realistă". "Succesul depinde însă de implementare", a subliniat Hubner, adăugând că, în final, rezultatele nu vor fi judecate după calitatea proiectelor, ci după realizări - după cum s-a îmbunătăţit şi dezvoltat România.

Oficialul Comisiei Europene a subliniat necesitatea unei administraţii publice de bună calitate, "iar fondurile primite prin politica de coeziune sunt un instrument puternic pentru îmbunătăţirea ei". Pe de altă parte, ea a avertizat asupra faptului că oamenii pregătiţi în sistemul public s-ar putea să îl părăsească în favoarea celui privat. "Este nevoie de un grup în administraţia publică, de un nucleu, care să se ocupe cu recrutarea şi pregătirea oamenilor, iar aceasta este o provocare pentru anii următori. Am fost foarte încântaţi când Guvernul de la Bucureşti a ales să aibă un program operaţional pentru creşterea capacităţii administrative", a spus Danuta Hubner.

Comisarul european nu crede însă că este suficient ce s-a făcut până acum şi ce urmează să se facă. România trebuie să aibă o strategie de dezvoltare pe termen lung, una care să depăşească intervalul 2007-2013 şi trebuie să existe dezbateri asupra priorităţilor de dezvoltare după acel moment. Este necesară o astfel de strategie şi pentru a putea contribui - în avantajul său - la dezbaterea europeană privind noua politică de coeziune a UE de după 2013, a conchis comisarul pentru politici regionale.