Obiectivul general al acestui program este promovarea dezvoltării economice durabile a regiunii de graniţă dintre România şi Bulgaria, cu scopul de a reduce caracterul periferic, prin creşterea cooperării transfrontaliere între sectoarele public şi privat, precum şi între cetăţeni. Vor fi finanţate proiecte ale căror teme se vor încadra în domenii precum cooperarea în afaceri şi dezvoltarea mediului de afaceri şi protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului, potrivit unui comunicat al MDLPL remis, miercuri, NewsIn.
În cadrul cooperării în afaceri şi dezvoltarea mediului de afaceri prima componentă, cooperare şi servicii în sprijinul afacerilor, grantul Phare CBC este de minim 50.000 euro, iar cel maxim ajunge la 150.000 euro. În cadrul componentei B, sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii afacerilor, grantul Phare CBC este de minim 150.000 euro, iar cel maxim ajunge la 700.000 euro.
Pentru protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului, componenta A, studii, programe şi planuri de acţiune care sprijină cooperarea, grantul Phare CBC este de minim 50.000 euro, iar cel maxim atinge 150.000 euro. Componenta B, acţiuni de investiţii, grantul Phare CBC este de minim 150.000 euro, iar cel maxim de un milioan euro.
Suma totală indicativă disponibilă pentru această licitaţie de propuneri de proiecte este de 4.63 milioane euro. Solicitanţii eligibili pot fi, alături de autorităţile locale şi regionale, asociaţii ale autorităţilor locale şi regionale, euroregiuni, organizaţii non-profit, organizaţii de sprijinire a afacerilor, instituţii educaţionale cum ar fi şcoli, licee, universităţi, instituţii de cercetare. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 1 octombrie 2007.
Sursa: NewsIn



