money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fondurile de investiţii au înregistrat pierderi de peste 17% în ultimul an

Publicat la 10.03.2008, 07:32:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fondurile de investiţii au înregistrat pierderi de peste 17% în ultimul an

În ultimele 12 luni, cea mai puternică scădere a înregistrat-o fondul de acţiuni Premio, administrat de Pioneer Asset Management. Scăderea este de 17,5%.Evoluţii negative puternice şi pentru BT Index şi Bt Maxim.

Fondurile de investiţii care plasează banii în acţiuni nu au reuşit decât randamente modeste în ultimul an, ca urmare a scăderilor generalizate de pe bursa de valori bucureşti. Cel mai bun câştig l-a reuşit KD Maximus, administrat de KD investment, urmat de Omninvest şi Raiffeisen Prosper.

Nici fondurile diversificate, care investesc doar o parte din bani în acţiuni fiind astfel mai puţin expuse riscurilor de pe pieţele de capital, nu au reuşit însă randamente bune în ultimul an. Doar 3,5% este cel bun câştig înregistrat de un fond diversificat. Este vorba despre BT Clasic. Acesta este urmat de Capital Plus şi de Concerto. Şi în rândul acestor tipuri de fonduri, pierderile au fost semnificative. Chiar şi de 9,4% în cazul Transilvania şi de 6,5% în cazul fondului Bancpost Active.

"Situaţia se va redresa atât pentru fondurile de acţiuni cât şi pentru fondurile diversificate când trendul pieţei va fi clar crescător. Considerăm că piaţa va mai înregistra o perioadă de fluctuaţii, vor fi şi creşteri şi descreşteri şi va fi voltatilitate destul de ridicată. Dacă ne gândim la un trend crescător, clar anul acesta ar putea să apară spre sfârşitul anului, începutul anului viitor." a declarat directorul KD Invest, Jan Pricop.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite