Fondurile de investiţii nu pot plasa bani pe Rasdaq la fel ca şi pe segmentul reglementat
Publicat la 26.09.2008, 11:08:39
"În reglementările noastre există această restricţie potrivit căreia fondurile de investiţii pot să plaseze resursele într-o proporţie limitată pe sistemul alternativ. Aici noi am spus că vom adopta o măsură pentru ca cel puţin pentru o perioadă de timp suficient de îndelungată, până la 3 ani să renunţăm la această cerinţă, deci să fie o cerinţă tranzitorie în sensul că se poate investi. Nu am adoptat încă această măsură pentru că există acest litigiu", a declarat preşedintele CNVM, Gabriela Anghelache.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
