Aceasta este a 19-a lună în care se efectuează viramente în sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II), primele viramente fiind realizate pe 20 mai 2008.
ING, liderul pieţei, a încasat în total în această lună 41,63 milioane lei, în timp ce Allianz-Ţiriac, al doilea jucător, a primit 25,23 milioane lei.
Contribuţia medie încasată pe asigurat pentru septembrie a fost de 5,10 euro, în uşoară creştere faţă de nivelul din august. Sumele încasate în septembrie au fost calculate la un curs de 4,2928 lei/euro, iar cele din august - la 4,2937 lei/euro.
Fondurile de pensii private obligatorii şi-au redus, în octombrie, cu circa 1 punct procentual expunerea pe titluri de stat, până la 62,64% din activele administrate, şi şi-au menţinut ponderea plasamentelor în acţiuni la 7,77%.



