Fondurile de pensii private vor avea un impact semnificativ asupra pieţei titlurilor de stat şi a celei de capital. Se estimează că activele acestora vor creşte de la 300 de milioane de euro anul viitor la 20 de miliarde în 2020. Circa 60% din bani vor fi investiţi în titluri de stat iar restul în instrumente de pe piaţa de capital. Ion Drăgulin, director în cadrul Bancii Naţionale a României spune ca apariţia fondurilor va stimula emiterea de titluri de stat cu scadenţe lungi, de până la 20 de ani.

Specialiştii atrag atenţia că administratorii fondurilor de pensii pot să investească banii şi în străinătate, dacă piaţa locală nu va creşte suficient pentru a acoperi cererea.

Fondurile de pensii nu numai că vor determina creşterea lichidităţii şi a capitalizării bursiere dar vor duce şi la scăderea volatilităţii.

Concluzia specialiştilor este că pentru anul viitor nu există probleme legate de capacitatea de absorţie a pieţei, dar acestea ar putea apărea peste 10 ani, când valoarea activelor se va apropia de 20 de miliarde de euro.