Fondurile deschise de investitii au scazut cu 1,24 % in ultima saptamana, ajungand la un randament cumulat negativ de minus 4,14 % fata de inceputul anului.
In 2005, aprecierea medie s-a situat la 16,21 %. Ultima saptamana a fost marcata de noi scaderi generale ale fondurilor de actiuni, care inregistrau cu luni in urma cele mai mari randamente cumulate.
Dintre fondurile de actiuni, fondul Oportunitati Nationale are cea mai mica scadere de la inceputul anului,de 4,21%, iar cea mai mare pierdere o are fondul Napoca, cu 16,43%.
De asemenea, fondurile diversificate sunt in scadere fata de inceputul anului, cele mai mici deprecieri fiind inregistrate de fondul BCR Dinamic - 4,62 % si Concerto - 5,67 %, in timp ce restul organismelor de plasament colectiv de acest tip au suferit scaderi mai severe.

