money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fondurile mutuale, alternativă viabilă de investiţii

Publicat la 23.11.2007, 17:06:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fondurile mutuale, alternativă viabilă de investiţii
Fondurile de acţiuni, dar şi cele diversificate, au randamente medii peste cele ale indicilor BET şi BET-FI ai Bursei de Valori Bucureşti. Astfel, astăzi, randamentul mediu al fondurilor de actiuni era de peste 12%, iar randamentul mediu al fondurilor diversificate, era de peste 7%.

Comparativ, indicele BET marca o creştere de 6,4% iar BET-FI câştiga puţin peste 4%. Creşterea medie a fondurilor de acţiuni este depăşită însă de cea a indicelui BET-C , care păstrează un câştig de 18%.

Din cele 12 fonduri de acţiuni, 4 aveau astăzi aprecieri superioare celei înregistrate de BET-C: se detaşează KD Maximus, cu o creştere de 25 de procente. Pe următoarele poziţii se află Active Dinamic, BT Maxim şi Omninvest, cu randamente de circa 20%. Alte 5 fonduri din această categorie creşteau cu 7 până la 16%, depăşind creşterea indicilor BET şi BET-FI.

Din categoria fondurilor diversificate, nici unul nu a reuşit să depăşească indicele BET-C, dar 6 dintre fonduri aveau creşteri mai mari decât a indicelui BET şi 11 creşteau mai mult decât indicele BET-FI. În această categorie se detaşează BT Clasic şi Fortuna Clasic, cu randamente de circa 12 respectiv 11 procente şi KD Optimus, cu o creştere de 9,3%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite