money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fondurile private de investiţii, interesate de grupul de telefonie Hutchinson Essar

Publicat la 10.01.2007, 09:24:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fondurile private de investiţii, interesate de grupul de telefonie Hutchinson Essar
Fondurile private de investiţii sunt din ce în ce mai interesate de grupul indian de telefonie Hutchinson Essar, după ce i-a crescut substanţial valoarea de piaţa.

Grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone Group Plc, rivalul indian Reliance Communications, şi grupul Hinduja şi Essar sunt toate interesate de achiziţionarea participaţiei deţinute de Hutchinson Telecom la compania indină de telefonie Hutchison Essar.

Interesul pentru această companie a crecut semnificativ, iar lupta pentru cumpărarea acţiunilor se dă la sume de 18-20 de miliarde de dolari. În cursul anului trecut, compania Hutchison Essar a fost evaluată la 10 miliarde de dolari.

Vodafone deţine deja un pachet de acţiuni (10%) la operatorul indian Bharti Airtel, a cărei valoare de piaţă este de 25,7 miliarde de dolari. Legislaţia indiană prevede că o companie străină nu poate deţine mai mult de 74% din acţiunile unei companii autohtone, motiv pentru care Vodafone va trebui să o listeze la bursă sau să încheie un partenerial cu o companie locală pentru 26% din acţiuni, în cazul în care va prelua Hutchison Essar.

Dacă va reuşi acestă achiziţie operatorul britanic va prelua controlul asupra unui jucător cheie pe piaţa cu cea mai mare creştere dar şi cel mai mare potenţial la nivel mondial.

În ciuda încetării operaţiunilor pe mai multe pieţe, Arun Sarin, CEO Vodafone declarase, în noiembrie 2006, că este interesat de achiziţii selective, analiştii fiind de părere că aceste achiziţii vor avea loc pe piaţele emergente, în încercarea de a compensa ritmul lent de creştere al veniturilor de pe pieţele europene saturate.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite