Fondurile private de pensii pot investi până la 50 % în acţiuni
Publicat la 14.09.2007, 16:03:19
Randamentul şi riscul unui fond de pensii privat depinde de structura portofoliului acestuia. Acţiunile sunt mai riscante decât instrumentele financiare cu venit fix, dar mai puţin riscante decât cele derivate. În acest context, legea stabileşte că limita superioară a expunerii pe acţiuni este de 50% din active, în timp ce, pe titluri de stat aceasta poate creşte până la 70%. Ştim însă că în condiţiile asumării unui risc mai mare, putem obţine şi randamente mai ridicate, ceea ce va duce fără îndoială la o diferenţiere a fondurilor de pensii.
În practica fondurilor de pensii din Europa şi din lume, putem observa aceeaşi tendinţă de protecţie la risc, acestea investind în principiu, mai puţin de 50% din active în acţiuni.
Potrivit statisticilor realizate de Organizaţia Pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la sfârşitul lui 2005 fondurile din Statele Unite, Marea Britanie si Finlanda aveau in medie cel mai mare grad de expunere la risc, cu peste 40% din active investite în actiuni. Şi mai aproape de limita de 50 de procente, au fost fondurile de pensii din Finlanda, cu o expunere de 49,8%.
În Europa de Vest, expunerea pe acţiuni scade, dar creşte ponderea investiţiilor în instrumente financiare cu venit fix. Astfel, fondurile din Austria şi Germania au avut o expunere de circa 35 de procente pe acţiuni, şi de 54 respectiv 30 la sută în obligaţiuni şi titluri de stat. Fondurile din Franţa şi Italia au fost mult mai reticente la risc, deoarece numai 5,3% respectiv aproximativ 10% din activele lor au fost investite în acţiuni. în schimb, circa 63% respectiv 36% din active au fost plasate în obligaţiuni
În zona Central şi Est - europeană, o expunere asemănătoare pe acţiuni observăm doar în cazul Poloniei, în rest, putem vorbi de prudenţă extremă. Astfel, dacă fondurile de pensii Poloneze au avut în medie o expunere de 32 de procente, cele din Ungaria şi Bulgaria au plasat în acţiuni doar 7,8% respectiv 6,4%, iar 75% respectiv 69% din active au fost plasate în instrumente cu venit fix. Administratorii fondurilor din Cehia au investit peste 82 de procente din active în obligaţiuni şi titluri de stat, expunerea pe valori mobiliare fiind zero.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



