Fondurile suverane ar putea deţine peste 5% din capitalul marilor grupuri mondiale
Publicat la 23.07.2008, 10:43:44
Fondurile deţinute de guvernul american intenţionează să-şi diversifice activele în acţiuni. În ultimul an, ele au investit miliarde de dolari în titlurile băncilor internaţionale grav afectate de criza subprime. Deţin deja aproape 3 mii de miliarde de dolari în active. Numai banca americană State Street gestionează peste 270 de miliarde de dolari pentru fondurile suverane. Analiştii acesteia anticipează că activele fondurilor vor creşte cu 17 procente pe an, iar în următorii 5 ani, componenţa lor va fi asemănătoare cu cea a unui fond de pensii.
Aproximativ 60% din portofoliu va fi investit în acţiuni, un sfert în obligaţiuni iar restul în produse alternative. Activele fondurilor suverane ar trebui să crească până la 5.000 de miliarde de dolari în următorii 5 ani. Analiştii au dat şi două exemple pentru susţinerea estimării. Dacă vor aloca 60% din fonduri în active ale unor companii incluse în indicele bursier mondial MSCI All Country World, fondurile ar putea deţine aproximativ 5,5% din capitalul giganţilor mondiali care fac parte din acest indice. Iar dacă vor aloca cele 60 de procente în companii incluse în FTSE Global All Cap Index vor deţine în jur de 5,2% din capitalul celor peste 8.000 societăţi ale acestui indice.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
