Valoarea acestor foraje s-ar putea ridica la suma de 12 milioane lei, a declarat, pentru NewsIn, directorul Administraţiei Apele Române, Marius Postelnicescu.
"Noi (Administraţia Naţională "Apele Române" - n.r.) am pus la dispoziţia Ministerului Mediului datele, iar cei din instituţie lucrează acum la elaborarea proiectului de hotărâre, astfel încât estimez că săptămâna viitoare Guvernul ar putea să adopte actul normativ", a spus directorul general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR).
Potrivit acestuia, din cele 724 de solicitări pentru efectuarea de foraje, Administraţia a stabilit că 80 sunt prioritare, localizate în zonele cele mai afectate de secetă - sudul, sud-estul şi estul ţării. "O parte dintre ele vor fi în partea de sud a Moldovei, în zona Vaslui, Bârlad, altele vor fi în Tulcea şi Constanţa. De asemenea, alte locaţii sunt stabilite în sud, pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman", a explicat Marius Postelnicescu.
În ceea ce priveşte valoarea estimată pentru realizarea acestor foraje, oficialul ANAR a arătat că necesarul financiar se ridică la aproximativ 12 milioane de lei. "Noi am estimat costuri de circa 70.000-80.000 de lei pentru fiecare foraj, la care se adaugă cheltuielile pentru echipamente şi consum de electricitate", a mai menţionat Postelnicescu.
Forajele din rezerva strategică de apă ar putea fi aprobate săptămâna viitoare
Publicat la 19.07.2007, 12:17:31
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
