money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Ford doreşte să vândă mărcile Jaguar şi Land Rover în următoarele două luni

Publicat la 15.10.2007, 09:41:17

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ford doreşte să vândă mărcile Jaguar şi Land Rover în următoarele două luni
Urmărește money.ro pe Google News
"Suntem hotărâţi şi în cel mult două luni vom şti care dintre grupurile interesate de cumpărarea celor două mărci va fi noul proprietar", a declarat Fleming pentru cotidianul spaniol El Mundo.

Fleming a mai spus de asemenea că grupul Ford analizează încă felul în care vânzarea mărcii Volvo (ce aparţine tot companiei americane) va afecta compania.

Grupul Ford a explorat posibilitatea vânzării mărcilor Land Rover şi Jaguar începând cu luna iunie, continuându-şi strategia globală de restructurare la nivel mondial. Compania a vândut bradul Aston Martin în luna martie 2007.

Săptămâna trecută, surse avizate au declarat că procedurile de vânzare a celor două mărci de lux se vor încheia în luna octombrie sau la începutul lui noiembrie.

Printre potenţiali cumpărători se numără companiile One Equity Partners, Ripplewood, Terra Firma şi TPG, precum şi producătorul indian Tata Motors.

Întrebat dacă cele două mărci ar putea fi vândute către cumpărători diferiţi, Fleming a declarat pentru ziarul spaniol: "Nu, nu chiar. Cele două mărci sunt strâns legate şi acest lucru va face dificilă o eventuală vindere a lor separat".

Fleming a declarat că grupul Ford se află încă într-un proces strategic de analizare a opţiunilor în ceea ce priveşte viitorul mărcii suedeze Volvo.

"Volvo este un partener de bază în dezvoltarea tehnologiei producătoare de automobile sigure şi ecologice. Este foarte periculos să o vinzi competiţiei", a declarat Fleming.



Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite