money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ford nu are nevoie de credite guvernamentale din partea SUA

Publicat la 25.01.2009, 14:04:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ford nu are nevoie de credite guvernamentale din partea SUA

"Nu vrem să ne mai împrumutăm. Avem suficiente lichidităţi cu care să ne finanţăm planul de transformare, ceea ce înseamnă că afacerile noastre sunt într-o stare destul de bună", le-a spus Mulally reporterilor la reuniunea Asociaţiei Naţionale a Dealerilor de Automobile.

Competitorii Ford din SUA, General Motors Corp şi Chrysler LLC, au primit aprobare în decembrie pentru credite guvernamentale de 17,4 miliarde dolari cu care să evite intrarea în faliment. Ford ceruse acces la o linie de finanţare de 9 miliarde dolari de la guvernul Statelor Unite, dar nu căutase credite. Washingtonul nu dat, încă, un răspuns cererii înaintate de Ford.

Mulally a spus că Ford se află într-o poziţie mai bună decât competitorii săi pentru că a împrumutat mai bine de 23 miliarde dolari în 2006, pentru care a garantat cu majoritatea activelor, inclusiv cu binecunoscutul logo oval albastru al companiei.

El a mai spus că vânzările auto din Statele Unite din ianuarie sunt asemănătoare cu cele din decembrie, când au scăzut cu 36% faţă de cele înregistrate cu un an în urmă, la 10,3 milioane maşini.

Ford se aşteaptă ca noul preşedinte, Barack Obama, să demareze un pachet de stimulente economice care să redreseze vânzările auto în a doua parte a anului şi îşi menţine previziunea ca vânzările auto din SUA să atingă 12-12,5 milioane de maşini.

Previziunea înaintată de directorul Ford reprezintă cea mai optimistă varianta, în condiţiile în care analiştii au estimat pentru SUA vânzări de 10,1-12,5 milioane de maşini în 2009.

"În prezent, ţinând cont de planurile de politică monetară şi fiscală, sunt convins că vom începe să ne revenim în a doua parte a anului", a mai spus Mulally.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite