Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la Luxemburg, cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii, unde a discutat despre finanţarea, de către BEI, a programelor de investiţii ale Ford şi Renault. "Ambele companii sunt în negociere cu Banca Europeană de Investiţii, este programată aprobarea creditului pentru Ford către sfârşitul lunii viitoare, iar în a doua parte a anului este estimată aprobarea creditului pentru Renault. Pentru Ford 400 de milioane de euro, pentru Renault 200 de milioane de euro",a explicat şeful statului.
Băsescu a spus că ambele finanţări fac parte din programul de sprijinire a economiilor statelolor UE, avantajul pe care îl au cele două companii este acela de a obţine o creditare ieftină "în raport cu piaţa şi cu posibilităţile pe care firmele le au acum de a obţine de pe piaţa liberă creditări convenabile".
Traian Băsescu a declarat joi dimineaţă, înainte plecării la Luxemburg, că primul obiectiv este vizita la sediul Băncii Europene de Investiţii, unde se va întâlni cu preşedintele, vicepreşedintele şi responsabilii cu Europa de Est. "Principalele obiective ale discuţiilor vor fi legate de accelerarea finanţării programelor de infrastructură, finanţarea componentei autohtone a sumelor alocate de Uniunea Europeană pentru programele din România. Un alt subiect va fi legat de creditul acordat de Banca Europeană de Investiţii companiilor Ford şi Renault, la ambele fiind necesară garanţia Guvernului, garanţie care trebuie să acopere 80% din valoarea împrumutului, atât pentru Ford cât şi pentru Renault", a spus Băsescu.
Referitor la discuţia cu BEI cu privire la sectorul bancar românesc, Traian Băsescu a spus că România solicită finanţare "în vederea finanţării dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii". Un alt subiect abordat la discuţiile cu reprezentanţii BEI se referă la posibila asistenţă tehnică pe care ne-o poate oferi Banca în vederea pregătirii proiectelor de finanţare.


