Ford, care deţine 33,4% din acţiunile Mazda, vrea să vândă aproximativ 20% din acţiunile constructorului nipon şi a discutat deja propunerea cu câteva companii din Japonia, printre care şi cu Mazda, care ar fi interesată să îşi răscumpere o parte din acţiuni, potrivit postului de televiziune nipon NHK.
Sursa nu a specificat exact participaţia pe care ar vrea Ford să o vândă. Mazda are o capitalizare de aproximativ 408,5 miliarde yeni (4,1 miliarde dolari), care ar da pachetului de acţiuni deţinut de Ford o valoare de circa 1,36 miliarde dolari.
Scăderea vânzărilor de automobile şi contextul financiar internaţional au scăzut valoarea acţiunilor Ford, dar şi ale rivalului său american, General Motors, investitorii aşteptând un plan de revenire a companiilor.
Directorul executiv al Ford, Alan Mulally, declara, vineri, că nu se pune problema falimentului companiei, cel de-al doilea producător american de automobile concentrându-şi atenţia asupra planului de redresare şi asupra unei politici de administrare "foarte, foarte atentă" a fondurilor, în urma încetinirii pieţei auto în Statele Unite, situaţie ce începe să se răspândească şi în Europa şi Asia.
NHK nu a numit companiile japoneze cu care poartă discuţii şi nici nu a specificat la ce nivel au ajuns acestea. Mazda este al cincilea producător auto din Japonia după producţia integrală, după Toyota, Honda, Nissan şi Mitsubishi.
Ford, care a afişat pierderi de 8,7 miliarde dolari în trimestrul al doilea, vrea să transforme nişte unităţi din America de Nord care produc camioane în unităţi care fabrică maşini cu un consum redus de combustibil şi vrea să facă o strategie globală de producţie şi pentru automobilele concepute în Europa.
Sursa: NewsIn
Ford vrea să vândă o parte din acţiunile deţinute la Mazda
Publicat la 11.10.2008, 16:07:55
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
