Primul sezon ar putea debuta în 2013, iar francezul are de gând ca motoarele electrice să câştige cât mai multă popularitate în rândul pasionaţilor de sporturi cu motor şi că Formula 1 ar putea deveni în câţiva ani o competiţie în totalitate "electrică", scrie Financial Times.
"Avem planuri mari cu această competiţie. O vom face globală, atât cât putem noi să o facem", a spus preşedintele FIA.
Şeful FIA are planuri mari cu tehnologiile hibride şi vrea ca Formula 1 şi alte competiţii importante să crească entuziasmul pasionaţilor pentru motoarele care folosesc tehnologie verde.
Bossul Formulei 1, Bernie Ecclestone, s-a opus iniţiativei francezului de a introduce motoare turbo hibride în Marele Circ începând cu anul 2013 şi, cel mai probabil, va respinge şi această propunere.
"Dacă este vorba despre marii constructori auto, aceştia doresc să implementeze tehnologii noi, cu emisii reduse şi mai multă eficienţă în privinţa consumului de carburant. Când e vorba despre echipele implicate în sporturile cu motor, atunci ei sunt mai reticenţi. Scopul este să ai performanţe dinamice mai bune, să mergi mai repede. E nevoie de investiţii mari, iar dacă nu obţine rezultate mai bune în ceea ce priveşte performanţele dinamice, atunci vorbim de foarte mulţi bani pierduţi", a spus Jean Todt.
Formula 1 trece şi pe electric. Din 2013
Publicat la 05.04.2011, 11:25:26
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
