"A existat o propunere din partea mea ca prim-ministru ca Guvernul să meargă luni în Parlament cu o nouă formulă guvernamentală, o formulă care să-l includă pe domnul Iohannis ca ministru de Interne şi viceprim-ministru şi, de asemenea, să includă încă trei viceprim-miniştri reprezentând practic toate cele patru partide care formează USL", a spus Ponta.

 

El a precizat că propunerea sa prevede şi o formă de colaborare în cadrul Guvernului în aşa fel încât înainte de şedinţa de Guvern, alături de el, ca prim-ministru, cei patru veceprim-miniştri să aivă o decizie foarte clară privind lucrurile pe care le discută şi adoptă Guvernul.

 

Ponta a spus că a propus această fomulă cu 4 viceprim-miniştri "pentru a da mai mare coerenţă actului de gvernare şi pentru a îndepărta lucrurile care, din punctul meu de vedere, ca prim-ministru, nu au funcţionat bine în formula actuală şi anume acea situaţie extrem de neplăcută pentru un Guvern când practic un partid care face parte din coaliţia de guvernare nu este de acord cu deciziile Guvernului".

 

Ponta a precizat că acest lucru, în care un partid care făcea parte din coaliţia guvernamentală nu a fost de acord cu deciziile Guvernului, s-a întâmplat în trecut.

 

"S-a întâmplat lucrul acesta, pe viitor trebuie să-l evităm pentru o mai bună coerenţă a actului de guvernare, pentru ca oamenii să ştie foarte clar ce decidem şi, dacă vreţi, şi ca o formă de încredrere între parteneri", a spus Ponta.

 

El a arătat că a propus ca toate cele patru partide din USL să fie reprezentate la nivel de viceprim-ministru pentru ca în acest fel să existe o solidaritate a partidelor cu Guvernul pe care îl conduce.