Potrivit organizatorilor, care doresc ca în cinci zile să "redeseneze lumea de după criză", ediţia de anul acesata se anunţă "istorică" datorită numărului-record de participanţi. În total, circa 2.500 de persoane sunt aşteptate la Forum, printre care 40 de şefi de state şi de guverne.

Rusia şi China se vor afla în prim-plan, în condiţiile importanţei lor economice şi politice în creştere. Pentru prima sa vizită la Davos, premierul rus Vladimir Putin va avea onoarea de a susţine discursul inaugural, iar omologul său chinez, Wen Jiabao, va susţine un discurs în aceeaşi zi.

Cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Gordon Brown, preşedintele Băncii Centrale europene, Jean-Claude Trichet se vor afla şi ei la Davos, pentru a participa la marele "brain storming" din care fondatorul forumului, Klaus Schwab, speră să rezulte liniile directoare pentru următorul G20 dedicat crizei, care va avea loc în aprilie, la Londra.

"Reformarea sistemului financiar" va ocupa un loc important, prin prezenţa a numeroşi şefi ai băncilor centrale, chiar dacă vor lipsi mulţi dintre repezentanţii marilor bănci, principalii vinovaţi, dar şi primele victime ale crizei.

Însă nimeni nu aşteaptă o mea culpa, nici vreun plan miraculos de la acest mare forum al capitalismului, cu atât mai mult cu cât noua administraţie americană va fi reprezentată de un simplu consilier al lui Barack Obama.

Pe plan diplomatic, organizatorii au în plan o reuniune privitoare la Caucaz, în prezenţa liderilor azer şi armean. Conflictul din Orientul Mijlociu, mai ales situaţia umanitară din Gaza, figurează de asemenea pe ordinea de zi, urmând ca secretarul general al ONU să aibă o intervenţie.

În condiţiile crizei financiare, celebrările dedicate Forumului nu vor mai avea fastul din trecut. Cântăreţul Bono, militant al luptei împotriva sărăciei şi un oaspete obişnuit la Davos, nu va mai fi prezent anul acesta. (NewsIn)