money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Forumul economic de la Davos- România nu este invitată

Publicat la 21.01.2008, 18:51:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Forumul economic de la Davos- România nu este invitată

Ţara noastră a fost reprezentată la Forumul de la Davos de acum 11 ani, de preşedintele de atunci Emil Constantinescu. "România era deja privită ca un factor de înţelegre regională pentru că avusese loc vizita în Polonia, declanşaserăm Trilaterala Polonia-Ucraina-România, se pregătea tratatul cu ucraina care urma să asigure stabilitatea în Europa Centrală şi începuse reconcilierea cu Ungaria ca un act de fapt. Iată de ce România era vedetă, lucru greu de realizat şi de repetat în timp a Forumului Economic din 1997. După aceea desigur că am fost invitaţi şi în continuare ca să ne spunem cuvântul", a declarat fostul şef de stat.

Potrivit preşedintelui Constantinescu, Forumul de la Davos nu este important doar din punct de vedere economic, ci şi politic, pentru că la eveniment au fost dezbătute, de-a lungul timpului, cele mai importante conflicte la nivel mondial.

"O pretenţie uluitoare că în zona economicului să se rezolve probleme politice. Vă amintesc că rezultatele Davos sunt senzaţionale. A fost prima întâlnire a reprezentanţilor Coreei de Nord şi Coreei de Sud, au fost primele întâlniri dintre fostul conducător al RDG-ului şi Helmut Kohl, înainte de unire. Au fost întâlniri decisive privind Orientul Mijlociu, au fost primele întâlniri cu China. Şi, de fapt, în '97,a fost unul din momentele când China a fost invitată pentru că Davos-ul a avut un rol excepţional în promovarea Chinei şi în privirea ei ca o viitoare putere mondială", a adăugat Constantinescu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite