Federaţia sindicatelor transportatorilor feroviari acuza statul ca subventioneaza preferential. Adica operatorii feroviari privaţi primesc compensaţii de 85 % din totalul veniturilor lor, faţă de 43 la sută, cât se acordă companiei de stat CFR Călători.
Traian Preoteasa, fostul director al CFR Calatori, a declarat prin telefon că subvenţa nu este greşită, întrucât ea trebuie să acopere diferenţa dintre cheltuieli şi încasări. Pentru că societăţile private pot face reduceri de cheltuili, la sfârşit îşi pot acoperi cheltuielile, ceea ce nu se poate întâmpla în cazul CFR Călători.
Feroviarii privaţi pot opera curse cu doar doi angajaţi (mecanic şi şef de tren), ceea ce nu se poate în cazul CFR Călători.
Mai mult, fostul şef al CFR spune că un alt mod în care operatorii privaţi sunt avantajaţi este scutirea de la plata taxei de utilizare, taxă care se plăteşte în funcţie de numărul de kilometri în cazul CFR.
Traian Preoteasa este de părere că prin calculul subvenţiei în funcţie de numărul de trenuri şi distanţa parcursă, şi nu în funcţie de numărul de călători, sunt favorizate cursele nepreformante. Conform fostului director CFR, operatorii privaţi, de multe ori efectuează curse neprefomante numai pentru a încasa subvenţia.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.