money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fostii ministri Seres si Nagy, trimisi in judecata

Publicat la 30.03.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fostii ministri Seres si Nagy, trimisi in judecata

Fostul ministru al Economiei si Comertului, Codrut Seres, si fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, au fost trimisi ieri in judecata de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), alaturi de alte patru persoane. Cei sase sunt acuzati pentru comiterea de activitati ilicite cu caracter penal derulate in legatura cu privatizarea Electrica Muntenia Sud, vanzarea unui pachet de 8% din actiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a Romaero Bucuresti si SC Avioane Craiova, adjudecarea licitatiei pentru asigurarea consultantei in vederea restructurarii si privatizarii CN Posta Romana, selectarea prin licitatie a consultantului international pentru listarea la Bursa a pachetului de 46% din actiunile detinute de statul roman la Romtelecom. Potrivit DIICOT, fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, in prezent candidat pe lista PSD pentru PE, a cautat sprijin pentru mentinerea in functie prin interventii la nivelul principalilor operatori de pe piata titeiului si gazelor, dupa ce s-au facut publice conditiile nefavorabile in care Romania importa gaze naturale de la Gazprom. Procurorii sustin si ca Seres a cerut sprijin de la Gaz de France pentru mentinerea in functia de ministru. In ceea ce-l priveste pe Zsolt Nagy, procurorii au stabilit ca acesta a “contribuit intelectual, prin sprijin moral si incurajare acordate actiunilor ilicite derulate de membrii grupului infractional, printre care se aflau Radu Donciu, Michal Susak si Stamen Stantchev”. Fostul ministrul al Comunicatiilor, Zsolt Nagy, a declarat pentru Business Standard ca acuzatiile care i se aduc sunt “hilare”, in conditiile in care se vorbeste despre “sprijin moral acordat actiunilor ilicite”.

“Nu stiu exact la ce se refera acuzatiile, pentru ca am aflat de aceasta decizie din presa, nu au existat audiente, nu mi s-a comunicat nimic oficial. Probabil mi se reproseaza ca le-am zis «Bravo, baieti!», in conditiile in care se vorbeste despre «sprijin moral». Este vorba despre o serie de abuzuri, dar cu cat mai repede se termina, cu atat mai bine”, a comentat Nagy. (V.D.)

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite