Reprezentanţii companiei afirmă că vânzările la Busuioaca de Bohotin, soi românesc cu tradiţie, merg neaşteptat de bine. Din februarie 2009 până în prezent, s-au vândut, în medie, 450 de sticle pe lună, ceea ce a depăşit cu mult aşteptările.
În aceste condiţii, conducerea societăţii a decis să micşoreze numărul de locaţii, astfel încât să asigure prezenţa produsului la raft până în primăvara anului 2010.
“Vânzările au mers bine pentru toate vinurile Cramei Basilescu, cu precizarea că vinul Busuioaca de Bohotin a depăşit aşteptările. S-au vândut, în medie, 450 de sticle pe lună şi, dacă vânzările continuă în acest ritm, în două-trei luni vom epuiza întreaga cantitate de Busuioacă de Bohotin produsă în anul 2008. Pentru a putea menţine prezenţa produsului la raft până în primăvara anului viitor, acest vin se va vinde către un număr limitat de locaţii”, a declarat pentru Business Standard Mihai Drăgănescu, directorul de vânzări al firmei.
Crama Basilescu deţine 15,2 ha de Busuioacă plantate în comuna Pietroasele, judeţul Buzău, din care pe rod se află 1,9 ha. Primul an de recoltă a fost 2008, cu o producţie totală la Busuioaca de Bohotin de 51 hectolitri, cantitate ce va creşte semnificativ odată cu intrarea pe rod a celor 13,2 hectare plantate în primăvara anului 2009.
Busuioaca de Bohotin şi-a fãcut intrarea pe piaţă în locaţiile de retail din judeţul Prahova, unde, practic, a fost testată reacţia consumatorilor. Ulterior, au fost făcute prezentări în peste 80 de locaţii din judeţul Prahova.
După succesul înregistrat cu Busuioaca de Bohotin, Crama Basilescu şi-a extins aria de distribuţie, a început să livreze sortimente destinate locaţiilor de retail în Bucureşti, iar în următoarea perioadă vor urma cele destinate sectorului HoReCa.
Familia Basilescu, cel mai important furnizor de vinuri al Casei Capşa înainte de 1945, a reintrat anul trecut pe piaţă după 63 de ani. Centrul de vinificaţie de la Urlaţi are o capacitate de procesare de 500 tone de struguri anual, strugurii provenind din viile proprii de la Urlaţi (60 ha) şi Pietroasele (50 ha).
Familia Basilescu a deţinut franciza pentru România a Casei de St. Marceaux&Co., fondată la Reims, dinainte de 1945. De asemenea, a restaurat Fabrica de Bere din Bucureştii Noi şi a transformat-o în Fabrica de şampanie naturală. Piaţa internă a vinurilor este estimată la peste 450 mil. euro, principalii producători fiind Murfatlar, Cotnari, Jidvei şi Vincon.
Trecut
- Familia Basilescu, cel mai important furnizor de vinuri al Casei Capşa înainte de 1945, a reintrat anul trecut pe piaţă după 63 de ani





