- ”La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv era unul dintre cele 68 de depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE”, se arată în comunicatul DNA.
Fostul ministru Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Publicat la 20.06.2022, 14:48:32
Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimis în judecată, luni, de DNA pentru luare de mită și instigare la delapidare. Actualul președinte al Consiliului Județean Iași este acuzat de procurori că a cerut șpagă tablă în valoare de aproape 100.000 lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


