În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în 22 mai 2012, inculpatul Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care inspectoratul contesta existenţa prejudiciului în cauza penală aflată în curs de judecare privind pe inculpaţii Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Adrian Năstase, Bogdan Popovici, Marina Popovici, Cristian Vasile Mihail.
"Inculpatul a emis această adresă la numai două zile de la numirea sa în funcţie şi înainte de preluarea efectivă a atribuţiilor specifice funcţiei de inspector general ISC. De asemenea, documentul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor şi într-un sens contrar intereselor legitime ale ISC. Mai mult, inculpatul Balaban Grăjdan a premeditat săvârşirea infracţiunii, deoarece primele ordine emise de acesta în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanţă a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpaţii judecaţi de instanţa supremă. Conform documentului semnat de inculpat, în cauza penală respectivă, ISC nu ar fi înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil şi nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal, invocând în sprijinul afirmaţiilor făcute, printre altele, un Raport al Curţii de Conturi pentru anul 2004 care nu există", se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.





