Ivo Sanader, artizanul aderării Croaţiei la NATO, este primul înalt demnitar judecat la Zagreb. El este acuzat că ar fi primit mită de peste zece milioane de euro de la gigantul maghiar al energiei, MOL şi de la banca austriacă Hypo Alpe Adria Group. Parchetul cere o pedeapsă de 15 ani, adică cea mai mare existentă în acest tip de dosar. "Sanader nu a protejat interesele Croaţiei, ba mai mult, a utilizat funcţia de premier în propriul său interes", a declarat procurorul de la Zagreb, reamintind că în momentul inculpării sale, acuzatul fugise în Austria, ţară în care a fost arestat şi care l-a extrădat.
După ce a făcut un an de detenţie preventivă, Sanader vine la proces, unde îşi pledează nevinovăţia, afirmând că este "victima unui proces politic, a unei vânători de vrăjitoare". Avocaţii săi cer achitarea clientului lor, scriu cei de la RFI.ro


