„Sănătatea și educația ar trebui să fie parte integrantă a siguranței naționale, deasupra intereselor de partid, întrucat sunt elemente cheie ale viitorului unei națiuni. În acest context universitățile ar trebui să fie conduse de către oameni care nu sunt doar profesioniști recunoscuți, ci și vizionari și responsabili privind viitorul școlii și drumul adevărat pe care așează generațiile actuale de studenți. Să creeze mentori capabili să modeleze caractere și să insufle generațiilor tinere comportamente de învingători bazate pe demnitate, corectitudine, spirit critic, dorința de autodepășire și contribuie la binele societății în care trăiesc”, a scris profesorul Ciuce pe pagina de Facebook.
Acesta crede că scrisoarea de susținere semnată de către rectorii universităților din țară pentru actualul ministru al Educației, Valentin Popa, este inacceptabilă ca mesaj pentru prezentul și viitorul unor universități care se proclamă europene și, în primul rând, pentru valorile pe care ar trebui să le promoveze în mediul universitar și în societate.
„Întrucât rectorul UMF <<Iuliu Hațieganu>> nu și-a retras semnătura de pe scrisoarea menționată, mi-am depus demisia din Senatul universității”, a anunțat medicul.
Constantin Ciuce este medic chirurg la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Cluj-Napoca. El a fost rector al UMF Cluj-Napoca în perioada 2008 - 2012 şi apoi membru al Senatului universităţii, din anul 2012 până în prezent.



