money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Fostul şef Porsche, cercetat pentru manipularea bursei

Publicat la 23.08.2009, 21:00:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fostul şef Porsche, cercetat pentru manipularea bursei
Urmărește money.ro pe Google News

Din acest motiv, Porsche a trebuit luna trecută să accepte să fie preluată parţial (42%) chiar de compania-fiică, Volkswagen, în schimbul a 3,3 miliarde de euro. Wendelin Wiedeking a fost demis de la Porsche, cu un pachet compensatoriu de 50 milioane de euro. Deşi cele două companii se deţin reciproc, ele sunt conduse de două ramuri, aflate în conflict de 30 de ani, ale familiei Porsche. Wolfgang Porsche, unul dintre nepoţii legendarului Ferdinand Porsche, avea pachetul de control în cadrul Porsche în timpul încercării de preluare a Volkswagen.

În schimb, Ferdinand Piech, celălalt nepot, reuşise să instaleze conducerea executivă a Volkswagen cu ajutorul acţionarilor minoritari.
Prin urmare, în momentul fuziunii celor două companii, Piech a obţinut controlul asupra nou-formatului gigant auto.

Deşi are mai puţine acţiuni decât vărul său, Piech se bazează pe omul de încredere pe care l-a plasat pe postul de CEO la Volkswagen, Martin Winterkorn.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite